Comprimați fișiere MP3

MP3, formatul care a făcut muzica portabilă

MP3 (MPEG-1 Audio Layer III) a fost dezvoltat în mare parte la Institutul Fraunhofer și standardizat în 1993. Este cu pierderi: folosește un model al auzului uman pentru a elimina sunetele pe care probabil nu le observați, cum ar fi tonurile slabe mascate de altele mai puternice pe frecvențe apropiate. Brevetele au expirat în 2017, iar MP3 rămâne singurul format audio pe care îl redă orice telefon, sistem audio auto, browser, boxă inteligentă și aplicație de podcasturi.

Dimensiunea unui MP3 depinde doar de rata de biți și de durată. La 128 kbps, un minut ocupă 128.000 × 60 ÷ 8 = 960 KB, deci aproximativ 1 MB pe minut; la 320 kbps înseamnă 2,4 MB pe minut; un fișier cu voce la 64 kbps mono are nevoie de sub jumătate de megaoctet pe minut.

Alegerea ratei de biți

Mono înjumătățește informația pe care encoderul trebuie să o descrie, așa că pentru voce vă permite să folosiți o rată de biți mai mică fără sunetul șuierat, ca „sub apă”, pe care îl produce stereo la rate de biți mici. Coborârea frecvenței de eșantionare de la 44,1 kHz la 22,05 kHz ajută și înregistrările de voce, pentru că vorbirea are puțină energie peste 10 kHz.

Rata de biți constantă (CBR) cheltuiește același număr de biți pe fiecare secundă. Rata de biți variabilă (VBR) cheltuiește mai mult pe pasajele complexe și mai puțin pe liniște, oferind de obicei o calitate mai bună la aceeași dimensiune medie.

Cum micșorați un MP3 existent

Fiecare MP3 pe care îl comprimați aici este decodat și codificat din nou cu LAME, encoderul MP3 open-source, care rulează în browser. Pentru că MP3 este cu pierderi, aceasta este a doua generație de pierderi. Trecerea de la 320 kbps la 128 kbps este de obicei în regulă pentru ascultarea obișnuită; coborârea de la 128 kbps la 96 kbps adaugă muzicii artefacte audibile mai repede decât sugerează cifrele. De aici rezultă două reguli:

• Nu măriți niciodată rata de biți. Un fișier de 128 kbps recodificat la 320 kbps este mai mare și nu sună mai bine; detaliile pierdute nu se mai întorc.
• Pentru voce, mono la 64 kbps este de obicei cea mai mare economie individuală; pentru muzică, încercați 160 kbps și ascultați un pasaj cu cinele, la care artefactele se aud primele.

Implicit, ieșirea este tot MP3, iar meniul de format oferă și AAC (într-un fișier M4A) și Opus, mai eficiente; dacă browserul nu poate crea AAC, se folosește Opus. AAC și Opus sună mai bine decât MP3 la aceeași rată de biți mică, ceea ce le face o alegere bună pentru mesajele vocale și podcasturi, dacă playerul destinatarului le acceptă.

Probleme frecvente

• Coperta albumului face mari fișierele mici. O imagine de copertă încorporată poate depăși un megaoctet, mai mult decât două minute de voce la 64 kbps.
• Coperta ocupă spațiu. Etichetele și coperta sunt păstrate implicit, iar o copertă încorporată la rezoluție mare poate adăuga un megaoctet fiecărei piese. Dezactivați „Păstrați etichetele și coperta” pentru fișierele care trebuie doar să fie redate.
• Un fișier venit dintr-o aplicație de mesagerie sună prost. A fost deja comprimat puternic. Dacă îl comprimați din nou, îl faceți doar mai rău; întoarceți-vă la înregistrarea originală dacă puteți.

Întrebări despre MP3

Instrumente înrudite

Pentru înregistrările necomprimate e mai bine să porniți de la pagina WAV, iar fișierele AAC au propria pagină AAC. Vedeți toate formatele pe pagina compresorului audio și citiți pagina cum funcționează.