Comprimare video

Majoritatea metodelor de compresie fără pierderi nu iau în considerare similitudinea vizuală a cadrelor adiacente într-un flux video. În contrast, tehnicile de compresie cu pierderi folosesc această similitudine în majoritatea cazurilor. Din această cauză, raportul maxim de compresie al unui videoclip mediu realizat de algoritmi fără pierderi nu depășește 3 la 1, în timp ce algoritmii cu pierderi pot comprima până la 100 până la 1. Algoritmii de compresie video precum MPEG-2 și H.264 sunt codecuri care se bazează pe conversie discretă. Pentru a reduce cantitatea de date de semnal video între seriile de cadre, aceste codecuri utilizează un algoritm de inter-predicție. Esența acestui algoritm constă în metoda codării diferențiale, atunci când următorul cadru este comparat cu cel original, după care sunt codați doar acei pixeli care s-au modificat.

Există o concepție greșită obișnuită conform căreia codecurile redă fișiere media. De fapt, playere media sunt implicate în redare, iar scopul principal al codecurilor este de a economisi spațiu. Filmele sau muzica în versiunea de bază au o greutate mare, este dificil să le ardeți pe discuri, să le încărcați pe Internet. Compresia cu codecuri poate reduce dimensiunea de zece ori chiar mai mult. În același timp, calitatea practic nu suferă. Principalul avantaj al codecului H.264 este raportul de compresie ridicat posibil al fluxului video fără modificări vizuale semnificative în imagine. Acest lucru se realizează analizând nu numai fiecare cadru separat, ci și succesiunea acestora. Într-un clip video tipic, în care imaginea din cadru se schimbă rapid doar ocazional, sunt folosite metodele de prezicere a mai multor cadre ulterioare simultan, ceea ce oferă un câștig semnificativ la codificarea diferitelor tipuri de mișcare.